Alun

Alunul este un arbust cu o înălțime de 5 m, are frunze care cad toamna. Fructele sale fiind cunoscute de mii de ani ca fructe comestibile. Alunele aflate în comerț provin de la Corylus maxima, un arbust înrudit cu el.

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puțin ramificate, ce ating o înălțime de 5 – 6 m. El crește rar ca arbore când însă poate atinge 10 m înălțime. Un arbust poate atinge vârsta de 80 – 100 de ani. Mugurii sunt acoperiți cu peri fini, ei fiind numiți popular mâțișori. Frunzele sunt zimțate pe margine, au o formă rotunjită fiind ascuțite la vârf. Fața dorsală a frunzei este acoperit de peri, iar pe fața ventrală se pot vedea nervurile. Lemnul alunului de culoare alb roșiatică, este un lemn de esență relativ tare, dar puțin rezistent. Scoarța de culoare gălbui cenușie pe ramurile tinere este netedă, iar pe cele mai bătrâne au striuri longitudinale. Florile alunului sunt separate cele feminine de cele masculine, fiind numite popular mâțișori.